S-a împlinit exact un an de când eram bucuros să primesc cartea Doinei Ruști, Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot (Litera, 2022), mai ales că detaliile exterioare ale cărții erau deosebite. Bucuria s-a transformat în fascinație după ce am citit cartea (conținutul a fost cel
puțin la fel de spectaculos ca și aspectul exterior..). La fel ca în cazul altor cărți semnate de ea (mă gândesc la Manuscrisul fanariot, reeditat în 2022), îndemnul este la recitire, ceea ce e semn că face parte dintr-o listă scurtă de cărți contemporane de valoare. Aș reciti-o în primul rând pentru că am senzația că mi-au scăpat nenumărate detalii interesante, nenumărate întâmplări sau semnificații ale acestora, având în vedere densitatea maximă a fiecărui fragment. Aș reciti-o și pentru că e o cale sigură de a face o călătorie în timp și de a scăpa de marasmul prezentului, așa cum simțisem și când am citit-o prima dată, când aș fi evadat spre alte epoci, simțind că parcă nici una nu ar fi la fel de întunecată ca a noastră.
Spre deosebire de romanele trilogiei fanariote, deja
clasice, Ciudățeniile complică lucrurile: avem parcă acces și la documentele
care au inspirat-o, dar asistăm și la procesul fascinant de generare ad-hoc a
poveștilor nespuse din golurile lăsate de arhive. E o vervă epică rară, care
pare foarte naturală, dar e și atent lucrată, rodul unei selecții dure. Mereu
impresia e că s-ar mai putea desface și alte istorii din scurtele povestiri.
Aproape de necrezut că aceste povești se nasc și din liste, din dări de seamă,
din transcrieri de procese, aparent pe cauze lipsite de importanță. De fapt
autoarea știe să citească marile întorsături de destin ce se află dincolo de
detalii, unele răsturnări adesea tragice, ireversibile (o poveste foarte
impresionantă este cea a lui Alecu Văcărescu, care spulberă, pe moment,
iluziile escapiste pe care cititorul le poate avea față de această epocă
îndepărtată), altele reîntregind fericit biografiile.
Multe dintre aceste istorii se învârt în jurul decadei
1792-1800, foarte densă în evenimente pe plan european, în contrast cu
Declarația drepturilor omului și potrivindu-se de la distanță cu momentul
căderii Revoluției franceze în nedreptate și violență (1792). Asistăm și aici, în acest București
fascinant, la un lung șir de nedreptăți (de exemplu: cei care iubesc cu
adevărat sunt cel mai aspru pedepsiți), de căderi în robie, de rare eliberări,
de convertiri la păcat (călugărul devenit bogat), de o mare densitate epică. De
aceea și trebuie citite pe îndelete. Autoarea, cum am mai spus, nu dorește să
le povestească pe deplin, lăsând spațiile de indeterminare să grăiască de la
sine, invitând cititorul să le completeze.
Textele poartă un interesant dialog cu ilustrațiile
cărții, fiind într-un raport tensionat cu ele, dirijând atenția spre diferite
detalii sau trimițând spre realitatea factuală atunci când tocmai fuseserăm
absorbiți de ficțiune (să amintesc doar de acele catalige purtate de doamnele
din înalta societate..).
Autoarea ne furnizează un fel de mașină a timpului (construită
din texte) care ne absoarbe direct spre această epocă atât de diferită prin
formele sale de viețuire/comportament uman/legi/organizare, oferindu-ne câteva
punți de legătură, traducând pe înțelesul nostru aceste diferențe sau
similitudini (de exemplu savuroasa comparație dintre bâlciurile de atunci și
mallurile de azi). Există și suficiente alte asemănări: pasiunea pentru obiecte
de toate felurile, nestatornicia în amor, conflictul dintre generații, frivolitatea
lor și a noastră, lipsa de compasiune, robirea față de dorințele materiale cu
neglijarea celor spirituale, ba chiar pedeapsa pentru cei care mizează, chiar
și pentru o clipă, pe deliciile spiritului/sufletului. Doina Ruști ne face să
înțelegem această epocă îndepărtată cum niciun istoric sau arheologie a
obiectelor și documentelor nu o poate împlini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu