Selecții din povestirea mea, apărută recent în revista Opt motive (nr. 104 / 16 (serie nouă) / 21 februarie, 2022)
LAGĂRUL DIGITAL
Era greu de spus când si cum
începuse, al naibii de greu... Degeaba se străduia să-şi amintească. Fiecare
încercare se solda cu o senzaţie de durere în piept şi în cap, spre ceafă.
Simţea cu claritate că pierduse ceva ireversibil, el şi ceilalţi care ocupau
curtea aceea. Să fi fost o instituţie? Un fost spaţiu de birouri? Cum au ajuns
acolo? Părea că se trezeşte dintr-un lung somn care nu-l odihnise deloc. Poate
că nu mai dormeau nici când închideau ochii. În loc de răspunsuri, năvăleau imaginile
aleatorii. În loc de linişte, mintea lucra în gol, procesând abstracţiuni
inutile.
De fapt niciun gând nu se
putea forma până la capăt. Existau nenumărate feluri de întreruperi. La început
i se păru că vina era doar a lui pentru lipsa totală de concentrare, pierdută
parcă definitiv, cu multă vreme în urmă. Când încerca să vadă mai bine unde se
afla, apărea mereu cineva care îl întreba ceva. Îl ţinea de vorbă, cu mintea
ocupată cu nimicuri. Când îl lăsau în pace, era asaltat de imagini fără
legătură una cu alta. Împrejurimile se schimbau mereu atât de tare încât
pierduse orice posibilitate de localizare.
(...)
Din când în când se recompunea
lumea veche. Era iarăşi la biroul său de la serviciu, când s-au trezit cu un
control din partea autorităţilor, care îşi schimbau mereu modul de a le
verifica sănătatea. Dacă odată acel examen medical periodic era programat
anual, acum ajunseseră să vină lunar, iar metodele erau tot mai dureroase. La
început s-au mulţumit să le verifice temperatura. Apoi le-au luat şi
amprentele, să fie la dosar informaţiile complete. Apoi le-au scanat şi retina,
amprentele nemaifiind suficiente. Se puteau produce confuzii. Apoi, tot din
dorinţa lor de precizie şi ordine, li s-au confiscat telefoanele, care li s-au
returnat după câteva zile. Indivizii trimişi să facă aceste acţiuni atât de
justificate pentru o societate bine organizată şi responsabilă erau tot mai
nervoşi, tot mai grăbiţi, ceva le lua săptămânal din răbdarea atât de necesară
pentru o astfel de acţiune amplă, menită să îndrepte toate neajunsurile lumii
de până acum.
Nervozitatea acestor
funcţionari o simţea fiecare pe pielea sa, mai ales că noua etapă însemna
recoltarea de sânge de la fiecare cetăţean. Experimentele nu se mai opreau, mai
precis, injectările. Pentru ca totul să decurgă bine, se pare că aveau nevoie
de tot mai mult sânge. Sau poate că aparatele lor dădeau eroare atunci când procesau
fiolele recoltate de la grupul său. Sau poate exista cineva printre colegii săi
de serviciu care le dădea peste cap statisticile, softurile, planificările.
Poate era chiar el acel individ în faţa căruia sistemul întreg repeta mesajul
error.
Nimeni nu se revolta, toată
lumea accepta orice nouă decizie, oricât de absurdă, probabil nutrind speranţa
că, dacă păstrează liniştea, nu vor fi luaţi în colimator, iar lucrurile se vor
reaşeza până la urmă în făgaşul lor. Sigur autorităţile se vor plictisi până la
urmă să-i tot hărţuiască. Sigur îşi vor da seama cât de absurde sunt măsurile
lor. Orice absurditate are viaţă scurtă în istorie. De fapt nu puteau şti ce se
întâmplă pe la alte birouri, pentru că fiecare era izolat în propria sa găoace,
fără permisiunea de a se informa de la ceilalţi. Treptat, conversaţiile au fost
reduse la minim. Până la urmă nimeni n-a mai vorbit.
O găsiți integral aici https://optmotive.ro/2022/104/art8/index.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu