Dincolo de povestea tragică a vieţii: I. D. Sîrbu (despre Şoarecele B.şi alte povestiri și Lampa. Povestiri petrilene , Polirom, 2024-2025)

A scrie despre I.D. Sîrbu include adesea reflexul de a enumera evenimentele care i-au marcat atât de tragic şi inexorabil viaţa. Nu e greu de intuit motivele pentru care biografia lui exercită o atracţie atât de mare. Pe lângă dramatismul senzaţional al acesteia, pe lângă tragedia care irupe mereu din cele mai aparent insignifiante detalii ale existenţei sale, mai există un aspect. Fiecare traumă a istoriei României din perioada 1940-1989 pare să-şi aibă ecoul în parcursul său existenţial, reverberat cu atât mai impresionant cu cât e vorba de singurătatea unui martir în lupta cu opresiunea, un „mare campion al ghinioanelor istorice”: captiv în războiul altora, suferind din plin efectele (înfrângerea de la Stalingrad, noii stăpâni sovietici), anii de tranziţie şi speranţa noului început (1945-1947 şi angajarea la universitate), devierea ireversibilă a istoriei (1949 şi excluderea din universitate), intensificarea represiunii (anii de profesorat în Cluj), înşelătorul „dezgheţ” (1955-1957 şi activitatea de cronicar la revista „Teatrul”), arestarea (septembrie 1957), infernul concentraţionar sub multiplele sale faţete (1958-1963, topirea propriilor manuscrise, dispariţia bibliotecii personale, retragerea dreptului la semnătură), supravieţuirea prin „dedublare” şi exil interior (după 1965, activitatea la Teatrul Naţional din Craiova, altă confruntare directă cu Securitatea în august 1977, datorată evenimentelor din Valea Jiului), rezistenţa prin cultură-literatură-memorie (eforturile de a-şi recupera anii şi creaţia pierdută, inclusiv cele două volume de povestiri, multe refăcute din memorie).

                    Un alt motiv de fascinaţie este impresia că istoria putea decurge altfel: I.D. Sîrbu şi colegii săi cerchişti sunt parte dintr-o istorie alternativă a unei lumi libere, îngheţate timp de patru decenii, forţată să-şi asume diferite măşti şi deghizări pentru a putea supravieţui. Intuiţia acestei necesităţi de a trece în subterană apare inclusiv în povestirea „Compartiment”, apărută iniţial în Revista Cercului Literar (ianuarie 1945): „tot ce e bun şi nobil trebuie să tacă şi să se ascundă. Trecem spre viitor printr-un tunel lung de întuneric şi umilinţă; să avem răbdare, (...) va plesni clipa în care, noi, anonimii de azi, vom deveni eroii adevărului de mâine.” (Şoarecele B. şi alte povestiri, p.70). Profetice cuvinte pentru cele două decenii de represiune ce aveau să urmeze, dar şi pentru destinul receptării autorilor Cercului Literar după 1990. 

Probabil cel mai impresionant aspect al biografiei sîrbiene, care o transformă în parcurs exemplar în vremuri totalitare, este refuzul său de a colabora cu Sistemul, atunci când este arestat (16 septembrie 1957), când este ameninţat cu anihilarea fizică, spirituală, tocmai într-un moment aparent foarte prielnic (două volume de povestiri în lucru în editură, un scenariu finalizat şi aprobat etc). Câţi dintre anticomuniştii de după 1990 ar fi avut tăria unui astfel de refuz, într-un astfel de moment?

Riscul exegetic este însă de a trece în plan secund opera, de a inocula ideea, ca şi într-un alt caz similar (Paul Goma) că talentul literar nu e pe măsura exemplarităţii biografiei (ceea ce este fals). Prin urmare, colecţia de autor iniţiată în 2024 la Polirom este menită să ne atragă atenţia asupra literaturii lui I.D.Sîrbu şi a valorii ei intrinseci. Povestirile sunt însoţite de prefeţele avizate ale lui Antonio Patraş (coordonatorul colecţiei) şi de reperele istorico-literare, amplu detaliate de Toma Velici, alături de un dosar de extrase critice şi de două înregistrări cu I.D.Sîrbu, un text confesiv inedit despre aventura editorială a celor două volume şi unul despre universul petrilean. La momentul scrierii acestor rânduri, au apărut Şoarecele B.şi alte povestiri, Lampa. Povestiri petrilene şi romanul Lupul şi catedrala.

(...)

Un argument pentru considerarea lui I.D.Sîrbu ca fiind parte importantă din canonul postbelic este, în opinia mea, puterea sa de a cuprinde şi evoca, prin intermediul reperelor morale, întreaga istorie a omului de la geneză până la un eventual sfârşit al său sub zodia totalitarismelor recente. Volumul Lampa ipostaziază o lume în apropierea divinităţii, iar povestirile satiric-distopice din Şoarecele B. însumează descrierea caustică a „lumii fără cer”, unde omul s-a autoproclamat zeul faustic al lumii acesteia, o lume bastardă, care a uitat de existenţa lui Dumnezeu. Adevărata originalitate şi forţă literară răzbate din universul său prozastic, umbrind producţia dramatică, prin unicitatea vocii şi a vervei sale satirice, prin diversitatea portretelor umane surprinse şi prin amplitudinea tematică şi temporală a universului descris. Dincolo de povestea tragică a vieţii rămâne valoarea incontestabilă a literaturii lui I. D.Sîrbu.

(Cronica integrală în revista Contemporanul, nr.6/2025)