F.M. Dostoievski, Nopți albe. Smerita, Traducere de Nicolae Gane, Editura Litera,
2021.
Volumul reunește două nuvele timpurii,
având câteva puncte comune ca stil și tehnică (narator-actant) și subiect
(iluziile spulberate ale cuplului și iubirii, până la urmă disoluția sensului
vieții), dar oferind diagrama a patru personaje radical diferite: în Nopți albe, nuvelă cu multiple
ecranizări, se confruntă doi
idealiști în căutarea iubirii perfecte, aproape trăind-o datorită unei
desincronizări dramatice.
Smerita e povestea tragică a unui cuplu
disfuncțional, angrenat într-o tot mai gravă neînțelegere a celuilalt, sfârșită
cu o sinucidere și trecând printr-o neașteptată reconvertire a
protagonistului-narator. Protagonistul din Smerita,
cu toate că are privilegiul povestitorului, reușește, prin geniul lui
Dostoievski, să se dezvăluie deopotrivă ca tip infernal, împlinind reversul
frazei citate chiar de el din Faust,
adică: „dorind să facă binele, nu izbutește decât să facă răul..”, dar și ca
posibil reconvertit. Sunt două nuvele în care arta dialogică tipic
dostoievskiană în-scenează prin discurs două stiluri existențiale total
diferite, care se pot regăsi oricând în jurul nostru.
(Opt motive, 2021)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu