Drept sa spun nu m-am asteptat la nimic special in legatura cu acest film, fie din cauza rezumatelor care nu spun nimic despre filmele cu adevarat bune, fie din cauza cadrului : iarasi un film cu decor din anii 50. Insa recomandarea venea de la numele regizorului, pe care il stiam doar din American Beauty sau din Road to perdition. Sam Mendes reuseste sa dinamiteze iarasi visul american (ca in American Beauty), plasat in stralucitorii ani 50, dar trimitand atat de acut la vremurile noastre. Bineinteles ca nici nu putea gasi un moment mai bun, insa aceasta critica dura a stilului de viata american si implicit a valorilor consumiste l-a cam defavorizat in cursa Oscarurilor, care a ocolit binisor filmul, in pofida rolurilor impecabile pe care le fac nu doar Kate Winslet, ci si DiCaprio, poate in cel mai bun rol de pana acum sau Michael Shannon.Prima jumatate a filmului nu spune aproape nimic despre directia in care o va lua drama celor doi, si, daca n-am citit romanul lui Richard Yates dupa care s-a facut filmul, nu prea putem ghici incotro bate, mai precis amploarea pe care o va lua drama tanarului cuplu. Mereu ai impresia ca se va rezolva (reflex al filmului american in general) si mereu rezolvarea nu vine, si acesta cred ca e un merit principal al filmului, acest perfect control al regiei-cadrele infatiseaza programatic aceeasi crasa banalitate, adevarata drama a omului societatii de consum. Speranta personajelor si a publicului pana la un moment dat este ca vor scapa din acest infern, dar apar primele semne ca iesirea nu e posibila, iar dovada vie este excentricul John Givings, fost matematician, insotit mereu de parintii sai, singurul care intelege dorinta absurda a cuplului de a se muta la Paris, gestul care prin pura sa gratuitate i-ar salva de perfectiunea vida a vietii cotidiene de pe Revolutionary Road. Michael Shannon interpreteaza formidabil pe John Givings, personaj cazut direct dintr-o piesa de teatru, un raisonneur aproape tipic, resemnat la conditia sa si destul de intelept incat sa nu-si mai faca iluzii in privinta evadarii. Pe alocuri filmul mi-a adus aminte de The Hours, mai ales la scena in care April isi pregateste in liniste evadarea ultima-suicidul. Cele cateva cadre infatisand casa in perfecta ordine, intr-o totala si suspecta imobilitate spun totul despre calitatea viziunii lui Sam Mendes, la fel si scena discutiei de a doua zi (dupa cearta) intre Frank si April.. La fel ca Frank, spectatorul e aproape convins ca totul a revenit la normalitate si in acelasi timp intuind ca poate fi doar linistea inaintea furtunii.
Un comentariu:
M-am bucurat sa vad ca ai scris despre "Revolutionary Road", un film care l-am vazut de curand si si-a lasat o amprenta deosebita pe ultimele saptamani(cu siguranta mai mult decat asteptatul Benjamin Button; ne-a surprins, ca si pe voi, asteptarile, mergand la cinema fara prea multe detalii despre valoarea filmului. Ne-am bazat pe renumele regizorului si actritei... As indrazni sa spun ca dincolo de asta, am 'citit' filmul un pic altfel, mergand dincolo de povestea teoretica despre consumism,'pura gratuitate', 'perfectiunea vida a vietii cotidiene'). Chiar daca ai dreptate in ceea ce priveste 'visul american' cred ca dincolo de asta e vorba altceva,de o drama mult mai general umana si care tine mult mai mult de visceral, de o zona foarte profund interioara, fara o atat de stransa legatura de necesitate cu acest context. Oricum, consider ca dincolo de niste determinari exterioare evidente, lucrurile decurg in alt plan decat de pilda se intampla cu 'visul american' in alte filme despre the 50s gen Mona Lisa Smile. Citind ce ai scris, ma surprinde ca am vazut cu ochi atat de diferiti, probabil insa e diferenta dintre perpectiva livresca si cea a regasirii unor experiente si exasperari care nu pot decat sa o 'pulverizeze' pe cea dintai. Si mai e diferenta de timp (noi insine vedem/citim 'altfel'dupa ce va fi trecut timpul).
Trimiteți un comentariu