OCCIDENT de Cristian Mungiu

Vad abia acum  Occident al lui Cristian Mungiu, care ma convinge inca o data ca nu e doar un regizor excelent (in 432 cel mai bine transpar calitatile de regizor), ci si un scenarist pe masura, cu un simt rar al realului, de o acuitate incredibila: fiecare generatie si tip uman traieste in toata splendoarea in aceste dialoguri, de cate ori n-am mai auzit in realitatea imunda din jur aceste replici.. Scenariul si regia par o demonstratie a stiintei de a taia/opri scena atunci cand trebuie, principiul omisiunii elocvente...Sigur ca recunoastem tehnica in genul unui Inarritu sau Almodovar de a intersecta destine diferite si naratiuni care trec prin acelasi timp si spatiu. Aceasta voga/tehnica a dat destule filme excelente (de la Vorbeste cu ea pana la Amores Perros), dar care intre timp s-a osificat, ajungandu-se la un anume manierism, mai ales cu Babel al lui Inarritu. (e mai ales inclinatia filmului latin, dar nu numai).  Marca inconfundabila a lui Mungiu este combinatia  dintre forma comica si substratul dramatic, ambele mergand in paralel de la inceput pana la sfarsit, filmul poate fi receptat in aceeasi masura ca o mare comedie sau ca o acuta drama sau simultan, ceea ce nu se mai intampla in 432, unde totul e mult mai sumbru. La Occident se poate rade copios si de comedia umana, si de comedia romaneasca a tranzitiei tarzii, si zambi cu placere la felul inteligent al lui Mungiu de a submina cliseele si asteptarile publicului obisnuit cu melodramele americane (intoarcerea Ancai filmata cu incetinitorul, ca o suspendare in afara realului; faptul ca nu exploateaza in sens detectivistic misterioasa moarte a personajului absent Nicu si cate si mai cate), dar ramai impresionat de precizia cu care surprinde drama generatiei 2000, despre care se crede ca e cea mai favorizata, cu exceptia celor care chiar fac parte din ea. De mentionat si maiestria cu care contureaza acest personaj absent, la care batrana se refera obsesiv, despre care Nae fabrica ad hoc o intreaga legenda, spulberata apoi rapid de Luci. Apoi faptul ca cele trei naratiuni coexista atat de autonom prin intermediul acelorasi imagini etc. Mai pot fi gasite multe motive care sa situeze filmul pe aceeasi treapta cu 432, desi in cel de-al doilea registrul e altul. Cine nu l-a vazut, sa faca repede rost de el, merita, e un film de referinta si pentru ce a urmat, pentru intreg boom-ul de filme romanesti ale tinerilor deja maturi regizori, care au reusit sa indeparteze vesnica prejudecata devalorizanta vizavi de orice productie autohtona.