Revista Steaua online!

Revista Steaua va fi disponibila de acum si pe internet, veste buna deoarece numerele se gaseau destul de greu pe la chioscuri, locurile unde vanzatoarea nu ramanea siderata la auzul numelui revistei fiind rare (vizavi de BCU sau la libraria Humanitas).

Adresa unde veti gasi numerele revistei pe 2009 si un site bine facut este:


www.revisteaua.ro

Galceava artistului cu lumea- un dialog cu Mihai Vieru

 Mihai Vieru:  Dragă Andrei Simuţ, mă gândeam să parafrazez vorba cu „La ce buni poeţi în vremuri interesante” şi să te întreb la ce bun prozator în aceleaşi vremi?

Andrei Simut: Dacă scrii romane cu tentă apocaliptică pe timpuri de criză, nu e greu de dat răspunsul. Şi la cea mai superficială retrospectivă, vedem că mereu se suprapun perioade de turbulenţe cu momente bune pentru literatură, şi criza e mereu un factor de inspiraţie pentru scriitori, mai ales pentru prozatori, cu condiţia să nu fie prea mare.. Una e literatura ce a urmat imediat după criza din 1929 de exemplu, şi alta după bomba atomică din 1945. Nu ştiu la ce bun prozatori pentru vremuri grele, însă ştiu că vremurile turbulente dau bună inspiraţie prozatorilor, cu condiţia să nu-i lovească pe ei primii, cum de obicei se întâmplă... Ironia traseului acestui roman a fost faptul că l-am scris intr-un moment când nimeni nu se prea gândea la sfârşituri de lume, iar apariţia lui a întârziat suficient de mult încât să nimerească în plină criză. 

 M.V.: Cum îţi poate veni inspiraţia unui roman pe termen lung. Legendele ne zic că romancierul stă la masa de scris cu rigoare robotică. Cum e de fapt?

Eu: Aş putea folosi cuvinte mari, vorbind despre un nucleu revelatoriu care apare, un eveniment din care se reverberează apoi totul sau aş putea folosi cuvinte mai comune şi să spun că  din acelaşi eveniment iniţial toată acţiunea şi conţinutul ulterior al romanului se rostogoleşte ca un bulgăre de zăpadă, amplificându-se progresiv. Nu pot da o reţetă pentru felul în care vine inspiraţia şi apoi textul, cert e că e o combinaţie între disciplina cu care te aşezi la masa de scris la o anumită oră la care aveai de obicei inspiraţie, dai drumul la o muzică stranie şi apoi totul ar trebui să vină de la sine. La mine ora este de obicei târzie...Dar până la prima frază sunt multe faze de trecut, se pot pierde multe zile numai cu schiţe, planuri şi vise cu ochii deschişi. Ca în muzică, fraza trebuie întâi acordată şi încercată, dacă sună bine în acea zi, merită să-ţi pierzi o noapte, dacă nu, cu disciplina robotică nu faci nimic. De obicei ceva îţi spune că trebuie să rămâi la masa de scris, ceva te ţine pironit în faţa calculatorului şi a fişelor.

  

M.V.: Ce înseamnă scrisul pentru tine? Dă dependenţă?

Eu: Ca şi cititul, şi morbul scrisului se ia de la vârste fragede şi se vindecă greu.

 Dacă trece prea mult timp fără să aştern vreun plan de proză sau vreun fragment de text  e grav, am cel mai acut simţ de a fi pierdut vremea. Cam de prin 2000 dependenţa a început să se acutizeze până când rezultatul a devenit vizibil şi a apărut anul acesta...Romanul răspunde printre altele şi la această întrebare.

  

MV.: De la tine tot aşteptăm de ceva ani buni un roman tot amânat pe varii motive. Acum că a ieşit Calvarium, cum te simţi?

  Eu: Romanul a fost terminat în noiembrie 2006, deci se împlinesc câţiva ani de când cel care l-a scris a dispărut sub noianul de alte proiecte, trăiri etc.. E ca şi cum te-ai trezi pe masă cu o carte de mult uitată, despre care îţi vine să scrii o cronică negativă. De aceea sunt surprins când, mai cu frică, mai forţat de împrejurări să-l răsfoiesc, văd că îşi trece examenul. Textul din varianta finală a trecut prin nenumărate procese de selecţie, în care numeroase pasaje au căzut, deoarece încetineau ritmul naraţiunii sau pur şi simplu nu-mi plăceau cum sunau. Ceea ce a rămas pare a se susţine, voi vedea la recitirea integrală a lui..  Acum că a trecut atâta timp distanţarea mea de roman pare a fi completă,  dar, după cum se ştie, nu e niciodată totală.

  

   M.V.Ce ai de spus cititorului făţarnic, ipocrit şi gata să te şunteze la prima abatere sau să te taxeze? Ce ai de spus cititorului despre romanul tău? De fapt, ce i-ai spune lui Becali şi ce i-ai spune lui Breban?

    Eu: Orice carte îşi selectează simplu cititorii, chiar dacă acestora nu le spune nimic numele de pe copertă, chiar dacă recomandările de pe coperta a patra lipsesc, ei pot deschide cartea la întâmplare şi să probeze fragmentul care se nimereşte, repetând operaţiunea de câteva ori.. O antologie a hazardului, care poate introduce o carte la fel de bine ca recomandările nu ştiu cărui critic. Pot spune că am probat astfel Calvarium şi n-am fost dezamăgit. În plus, romanul se poate citi într-o ordine aleatorie, se poate intra în materia lui pe oricare stradă a acestui oraş imaginar, care seamănă uneori izbitor de bine cu Clujul. Cititorului i-aş transmite să aibă răbdare cu romanul până trece de primele şaizeci de pagini (dacă îl citeşte linear). Domnului Breban i-aş spune că romanul trece şi proba preferată de el, adică aceea de a vedea dacă romanul  pus vertical pe o masă se aşează suficient de bine. Calvarium stă în picioare la cele 400 de pagini ale sale, însă o carte voluminoasă are şi o receptare mai lentă, plus că acest fapt prezintă dezavantaje serioase pentru ritmul accelerat de azi, când cititorii sunt tot mai grăbiţi şi nerăbdători. Cititorul actual a devenit foarte leneş şi comod, are nevoie de subiecte senzaţionale, stil uşor şi puţine pagini. Cât despre Becali, De fiecare dată când apare la Tv, mi se pare că suntem într-un film de Scorsese, gen Casino sau Goodfellas...Nu-l văd nicicum în postura de cititor al vreunei cărţi, poate doar ca posibil personaj, deşi s-a cam fumat şi asta.. Am chiar o scenă în minte, cu Becali aruncând bani pe geamul întredeschis al unei limuzine care merge la pas, iar în spate o cohortă de cerşetori care se tot adună ca nişte neamuri pierdute..

  

M.V. Ce prestidigitaţii de text mai poate ascunde astăzi prozatorul să îşi seducă cititorul?

    Eu:  Prozatorul de azi pare a fi renunţat să mai seducă cititorul prin stil, prin tehnică sau construcţie laborioasă, preferă mijloace mai simple, revine la o naraţiune lineară, din care elimină popasurile şi unde triumfă Povestea, tema fascinantă în sine, anecdota. Eu am preferat mijloace de seducţie mai moderniste, oarecum în răspăr cu perioada post-postmodernă pe care o traversăm. De exemplu am încercat să scriu un roman care să poată fi citit  aleatoriu, începând din oricare parte a lui. Sigur că şi asta s-a mai făcut, exemplul invocabil fiind Şotronul lui Cortazar, însă am încercat să dau carnaţie nouă acestui procedeu. A nu se înţelege de aici că ar fi un roman tehnicist, e un roman despre generaţia noastră şi căutările ei, încerc să o surprind în câteva tipuri umane reprezentative. Vom vedea ce vor spune cititorii.

  

M.V.    E clar că datorezi Clujului inspiraţia cea mai vie recentă, aceea a vieţii de student. Oradea îţi poate furniza posibilitatea subiectului unui roman?

Eu:   Deocamdată o văd doar fundalul pentru nişte proze scurte, şi, ca şi profilul oraşului, adică unul mai pragmatic, văd nişte proze neorealiste ieşind de aici. Deocamdată filoanele de inspiraţie sunt în altă parte. De Cluj mă leagă nu doar studenţia, ci şi prima copilărie, la care se mai adaugă mereu alte perspective, mai recente.

 M.V.   E adevărat că toposul este irelevant pentru Autor? Altfel spus oriunde te-ai afla ai putea scrie la fel?

           Eu: Din punctul meu de vedere, toposul chiar e foarte relevant pentru mine, fiecare loc îşi cheamă proza, fiecare fundal îşi cere acţiunea şi personajele. De exemplu, sunt locuri care nu invită la scris proză în niciun fel, de aici şi suspiciunea mea vizavi de bursele de creaţie: n-ai de unde şti dacă vei putea scrie, decât după ce ai ajuns acolo. Eu mi-am făcut speranţe mari legate de bursa de trei luni în Elveţia, care e minunată, însă nu prea e un loc în care proza se încheagă . Totuşi, dacă aş avea vreodată inspiraţia de a scrie o utopie, poate că acolo ar fi locul potrivit...

  

M.V. O altă utopie: cel mai bun roman al tuturor timpurilor? Adică există cineva care să se apropie de acest deziderat , până acum. Pe cine vezi?

Eu: Trei perioade, trei romane: Fraţii Karamazov pentru secolul XIX, Muntele vrăjit pentru modernism, Gravity’s rainbow pentru perioada post-1945. Greu de numit un singur exemplu.

  

M.V.: Îţi vin filmuleţe în cap când te gândeşti la un subiect sau evoluează dialogurile pe muncite? Îţi interpretezi replicile, cum faci?

Eu: Într-adevăr, gândesc proza în scene autonome, şi prea puţin în rezumate, prea puţin în reducţia Poveştii, care e prezentă, dar devine mai difuză, pe măsură ce proiectul evoluează. Pentru Calvarium, vizualizam personajele vorbind, ca pe o scenă de teatru.  Proiectul la care lucrez acum e mult diferit de roman, însă orice scriu se cere vizualizat mai întâi.

  

M.V.Există o gâlceavă a artistului Andrei Simuţ, aşa la început de carieră şi început de viaţă?

Eu: Totdeauna m-am gândit că rebeliunea e mai bine să vină mai târziu, după ce ai construit ca artist suficient de mult încât să nu fi suspectat că vrei să-ţi faci reclamă.  Adevărata revoltă şi gâlceavă cu lumea trebuie să vină la o vârstă matură, să fie făcută cum trebuie...

(2009)

Identitatea romaneasca in context european

                      Volumul a aparut la Editura Risoprint din Cluj-Napoca in 2009, fiind coordonat de prof. Vasile Boari, prof. Stefan Borbely si de Radu Murea si include articole de Grete Tartler, Caius Dobrescu, Radu Murea, Kazimierz Jurczak, Barbu Stefanescu, Georgica Mitrache, Alexandru Simon, Georg Weber, Renate Weber, Lorand L. Madly, Roberto Merlo, Casian Popa, Dragos C.Mateescu, Alin Gavreliuc, Maria Nicoleta Turliuc, Catalin Turliuc, Giordano Altarozzi, Marta Petreu, Rodica Grigore, Iulia Micu, Andrei Simut, Silviu Lupascu, Paul Aretzu, Marius Radu, Stefan Borbely si Rodica Marian. Volumul apare sub egida Centrului de Analiza Politica al Universitatii Babes-Bolyai.
                 

The Book of Eli

 

Alt film apocaliptic, mi-am zis, sceptic  mai mult ca oricand dupa catastrofalul 2012 sau plictisitorul The Road, ambele pline de clisee, dar din directii diferite, primul fiind un disaster movie cu savoarea comicului involuntar pe care doar filemele lui Sergiu Nicolaescu o mai au.. The Book of Eli e in categoria lui The Road, a filmelor postapocaliptice, la fel de numeroase ca si cele cu si despre dezastre, insa in opinia mea e mult mai bine facut decat The Road, chiar daca acesta din urma are avantajul de a avea in spate un roman bunicel, pe care insa nu m-as grabi sa-l declar capodopera.

Sa incep cu defectele. Primul vine din previzibilul pe care il are orice scenariu hollywodian de film postapocaliptic, cu un personaj principal ca intruchipare a Salvatorului, care  nu vorbeste prea multe, dar in schimb actioneaza eficient in impartirea dreptatii intr-o lume haotica, plina de bad guys, gata sa ti ia gatul pentru o bricheta, peisajul e tot desertic, tipic pentru apocalipticul postatomic, iar criza e cea a resurselor, plus ca intervin multe elemente imprumutate din western, zboara la fel de multe gloante etc. Ne e cunoscut tuturor seria Mad Max, asa ca nu trebuie insistat.. We don" t need another hero..Apropo, ma enerveaza stilul lui Denzel Washington de a-si alege mereu roluri de justitiar, de personaj-moralitate intruchipata si livrata la pachet..

Totusi filmul reuseste de mai multe ori sa contrazica asteptarile si, apoi sa le confirme, chiar la final, mai ales pentru cine a citit Walter M Miller, A Canticle for Leibowitz, roman dupa care scenariul pare sa se fi inspirat binisor, se va vedea de ce. Intai, imaginea. Imi place tenta de alb negru, de gri luminos si rasaritul de la inceput, al unui soare agresiv, luminos si rece. sau scena in care Eli iese din casa ciuruita si pare a-si astepta glontul lui Carnegie (Gary Oldman). Si The Road aspira spre imaginea alb-negru, dar nu reuseste decat sa te ingretoseze (eu n-am vazut un film apocaliptic mai gretos..).

de fapt partea care m-a surprins cel mai mult a fost cand scenariul a dat-o pe Walter Miller, cu cel care salveaza litera Cartii cu pretul propriei vieti, (diferenta: moartea calugarului lui Miller este cat se poate de ne-eroica), pe care o pierde intr-un mod atat de emotionant, sacrificandu-se pentru cultura intr-o lume ignoranta si medievalizata..Scenaristul se inspira putin si din The Postman, cu America redusa la salbaticia de pe vremea lui Mason&Dixon, cand drumul dintr-un oras in altul devine o aventura larger than life.

Cu toate scaderile si cliseele, filmul merita vazut, e mai bun decat The Road!

Reguli pentru vremuri de criza : Regula nr 1..

Tratament la nodurile capitaliste din gât

Nou pe piaţă: Produsul nostru tratează garantat nodurile capitaliste din gât! La reapariţia lor, recomandăm reluarea tratamentului!!!

Descrierea bolii: Simptomele bolii se manifestă în momentul în care, aflat în stradă, intri în atingere cu diverse munci infecte. Boala se manifestă cu intensitate sporită în momentul în care intri în contact cu Omul-Abţibild. De regulă, Omul-Abţibild este purtătorul unui panou publicitar imens la trecerile de pietoni din centru. Când maşinile se opresc la semafor, Omul-Abţibild duce o pancartă greoaie care anunţă reduceri la mall şi trece zebra în mod repetat până se face din nou culoarea roşie. Omul-Abţibild se manifestă cu precădere ca student, îmbrăcat sărăcăcios, cu pantofi negri, uşor scâlciaţi, cu cataramă. Nodul în gât se acutizează când zâmbetul uşor ruşinat al transmiţătorului de boală ocoleşte privirile trecătorilor, imunizaţi de produsele concurente de proastă calitate, care scrutează vag condescendent ori indiferent studentul.

Tratament: Contactul cu strada e imposibil de evitat. Astfel, tratamentul propune un efect terapeutic stradal prin descărcarea unei trăiri refulate. Doctoria Katharsis DC++ a fost experimentată pentru prima dată în Antichitate de către Aristotel şi are de atunci un succes medicinal garantat! Tratamentul concurenţei te îndeamnă să cumperi înveliş pufos pentru acoperirea nodurilor şi rostogolirea lor imediată pe gât, neeliminând problema, ci doar ascunzând-o în stomac. În schimb, terapia noastră alternativă, pregătită de cei mai competenţi alchimişti sociali, te îndeamnă să răscumperi ceea ce înainte se putea doar cumpăra şi astfel contracarează nodurile şi provoacă temporar dispariţia lor.  

Compoziţie medicament upgradat Katharsis DC++ Radu Hangan: străzi de pietoni la început, dar după o uşoară întremare sunt recomandate biblioteci, bănci, spitale şi chiar fabrici, 3-5 picturi ludice răsturnătoare de clişee şi realităţi sociale, preferabil în ulei, 1-2 pancarte, slogane, 2-3 tineri cât mai asemănători cu Omul-Abţibild, 1 bună doză de emoţie, supradoză de ridicol dohoquijotesc.

Administrare: joi, 4 februarie, ora 12.00, pe trecerea de pietoni din faţa fostului Hotel Continental, apoi în alte locaţii centrate şi descentrate.

Recuperare cu vreo 15 tablouri & tratament cu bere: joi, 4 februarie, ora 18.00, cafeneaua Insomnia, str. Universităţii nr. 2, în cadrul curei de dezintoxicare EU.RO.conform.

Precauţii: reacţii contrare pasive ori dispreţuitoare, grad sporit de absurd.  

Informaţii suplimentare medicament Katharsis DC++ Radu Hangan: nenumărate prezentări individuale şi de grup la showroom-uri din ţară şi străinătate.

....

Adi Dohotaru, cavaler de Doho Quijote de la Hoya:Văd mai tot timpul un contrast foarte creativ în lucrările tale care arată anumite incompatibilităţi, situatii absurde din realitatea românească. Iar tratamentul e unul tonic mai tot timpul, plin de umor şi vervă. Totuşi, care ar fi temele pe care nu le-ai putea aborda într-un registru ludic, comico-ironic?
Radu Hangan, duce de Ezu din Ţinutul Bistriţean al Korniţelor: Nu ştiu, mă strădui să fac ce pot mai bine.

Fantoma din moara la Litere

Discutia de joi, 28 ianuarie a iesit excelent, opiniile s-au legat fara sincope, urmand indeaproape un text oricum generos pentru comentatori. Iulia Micu a fost moderatoarea care a stiut sa gaseasca punctele interesante din text pentru dezbatere si sa ne incite de la inceput cu o prima interpretare posibila: Fantoma din moara-un roman cu cheie? Am discutat despre posibilitatea ca autoarea sa fi incifrat unele figuri cunoscute din lumea postdecembrista in spatele unor personaje din carte, dar mai ales despre ideea ca am putea echivala fantoma Maxu cu insusi spectrul comunismului, care se aseaza si bantuie fiecare constiinta a personajelor cartii, mai ales pe cele negative (ipoteza avansata de Iulia). Ovidiu a incercat sa mute accentul spre constructia romanului, ceea ce a generat o dezbatere despre partile valoroase ale romanului, iar aici cam toata lumea a fost de acord ca partea a doua ("Moara") este cel mai bine scrisa, locul unde cititorul este cu totul furat de text, unde Doina Rusti isi dezvaluie cel mai bine calitatile de povestitoare, dar si o implicita trimitere spre proza generatiei  60. Ovidiu a fost de parere ca aceasta parte a romanului este cu mult mai buna decat mare parte din proza acestei generatii. Iulia a diferentiat intre simbolism, alegorie sau roman figural, amintind de apetenta Doinei Rusti pentru studiul simbolurilor sau pentru proza lui Mircea Eliade, facand o trimitere inedita catre povestirea Pelerina. Ovidiu a amintit si el de alta scriere eliadesca, Pe strada Mantuleasa. N-au lipsit nici criticile la adresa romanului, care s-au indreptat in special spre a treia parte, cel mai aspru criticata pentru faptul ca expliciteaza prea mult intr-o directie care oricum era excelent valorificata in a doua parte si care nu-si mai avea rostul, mai ales ca in aceasta parte a treia este prea transanta opozitia dintre o perioada idilizata din jurul anului 1910 si intruziunea comunismului in viata linistita a invatatorului. Eu am incercat sa gasesc o explicatie pentru aceasta accentuare a condamnarii comunismului in faptul ca Fantoma din moara apare intr-un context al prozei "revizioniste" fata de comunism a tinerilor, iar autoarea simte nevoia de o detasare clara fata de aceasta tendinta atat de raspandita dupa 2004. Am mai remarcat si faptul ca timpul narat de roman este unul retrospectiv, de la anii 2000 spre 1910, adica spre momentul cel mai pur, cel mai necontaminat cu ideologia comunista, de aici si valorizarea lui pozitiva in cadrul romanului.
Despre partea intai s-a spus ca este scrisa oarecum in ton cu proza optzecista, datorita jocului textual, de punere in abis, problema manuscrisului gasit de Adela Nicolescu, care nu este altceva decat romanul despre viata ei, o ecranare necesara mai ales atunci cand urmeaza partea a doua, care are rolul de a dezvalui adevarul despre comunism. Ovidiu remarca aceasta retorica a adevarului pentru intreg romanul. Iulia ne-a vorbit si despre Zogru, facand o sinteza a motivelor si tendintelor prozei scrise de Doina Rusti, iar Ovidiu a completat cu cateva remarci despre cel mai recent roman al autoarei, Lizoanca la 11 ani.
Cititorii au fost insa  incantati de Fantoma din moara, despre care discutia parea sa poata continua la nesfarsit, insa era deja tarziu, Corpul B al Facultatii parea scufundat in liniste si intuneric, iar fantoma putea aparea oricand, fantoma portarului cu cheile salii, asa ca ne-am dus cu totii pe la casele noastre...

A patra intalnire. Doina Rusti, Fantoma din moara (Joi, 28 ianuarie)

Teodosie cel Mic

Am citit cu intarziere romanul lui Razvan Radulescu, al carui prim roman (Viata si faptele ..) m-a facut realmente curios in privinta acestuia, mai ales ca survoland cronicile cartii nu-mi amintesc sa fi dat peste vreuna negativa.. Cu alte cuvinte, iata o carte cu verdict pozitiv unanim, ceea ce parca se intampla  mai rar pe la noi. Drept sa spun, cartea aceasta e inconjurata de destule nedumeriri, pornind chiar de la aceasta primire foarte pozitiva a cartii, in contradictie cu intarzierea cu care a fost acceptata de o editura. A doua nedumerire se refera la substanta romanului si la universul sau, la prima vedere foarte diferite de primul roman al lui Radulescu, dar si de scenariile scrise de el.

Cert e ca e un roman care place comentatorului, care gaseste aici mult material de speculatie si reflectie.  Un anti-fantasy? O alegorie ludica la istoria romanilor? O revitalizare a postmodernismului? O parodie dupa cliseele lui? Cate putin din fiecare. Un roman in care Razvan Radulescu isi probeaza pe deplin nu doar abilitatile stilistice, ci si latura ludica.
Pare un raspuns dat optzecismului pre limba lui pe alocuri, mai ales in capitolul cu pestera Marelui Monstrulet..

A Treia Intalnire. Despre Teodosie cel Mic, de Razvan Radulescu