luni, 24 mai 2010

Jurnalul crizei. Episodul 1

               M-am gandit sa initiez aci pe blog un alt serial, un fel de jurnal al crizei, adicatelea ce efecte are propagarea mesajelor de negativism, catastrofism etc asupra oamenilor pe care ii vezi zi de zi pe strada, in mall, etc. De fapt ideea mi-a venit chiar azi, cand , aflat in trecere prin Iulius Mall, am vazut urmatoarea scena: pe teritoriul de la etajul doi cu mancaruri, era mare zarva si agitatie, lumea indignata, privind ca prostita la o cearta dintre o tanara si un tanar, prima urland  si tragandu-i doua palme unui individ solid, care ii  azvarlise pe jos tava cu mancare cu cateva clipe inainte, probabil intentionat, iar acum se straduia sa o nimereasca pe aceeasi tanara cu pumnii. Fata era insa aparata de prietena ei, care si-a incasat o lovitura, dar, in schimb a reusit sa-l azvarle pe mitocan pe jos, peste mancarea imprastiata. Si in acest timp, lumea se indigna , dar nu facea nimic, insa habar nu am cum s-ar putea opri astfel de mitocani... E o situatie la care nici nu stii cum sa raspunzi concret. 

Pe de alta parte ma gandesc ca am inceput iarasi un jurnal, alaturi de multe altele care n-au trecut de episodul pilot.. Dar oare cum s-ar putea finaliza un jurnal al crizei, poate cu apocalipsul insusi.

Niciun comentariu: