Romanul întrebărilor ultime (despre Mai puțin decât dragostea, Polirom, 2023, de Bogdan Crețu)

 

Prin cel mai recent roman al său, Mai puțin decât dragostea (Polirom, 2023), Bogdan Crețu demontează prejudecata privind literatura scrisă de critici. L-am citit întâi cu cărțile sale de critică, prin urmare surpriza a fost pe măsură: Bogdan Crețu scrie o proză total eliberată de orice inerții livrești, romanul de față fiind o dovadă pentru deplina sa maturitate ca romancier, deschizând direcții epice și tematice neașteptate.            

          Mai mult decât un roman de dragoste și mai mult decât un roman despre comunism, cartea este o meditație profundă asupra esenței și surselor răului, despre avatarurile sale înșelătoare de-a lungul unor decade problematice, menite să răstoarne toate reperele morale. Fără a cădea în capcana autoreflexivității, contracarată prin confruntarea verbală mereu tensionată a personajelor, romanul scoate la lumină dileme existențiale insurmontabile, refuzând să rămână cantonat într-o perspectivă privilegiată. 

(...)

Bogdan Crețu practică un dialogism direct, diferit de dialogismul indirect al unui Radu Aldulescu, despre care am scris anterior aici. Romanul se depliază prin dialogul dintre Vlad Păcuraru și Maria, imitând la perfecție naturalețea unei conversații, unde fiecare încearcă să înțeleagă frământările celuilalt, contextele pierdute ale acțiunilor sale și mai ales istoria de până la momentul discuției. Fie că e vorba de faptele familiilor din care provin, fie că e vorba de macroistorie, ele cuprind și poveștile compromisurilor individuale întrețesute cu deciziile greșite sau accidentele istoriei mari. Cele două personaje încearcă să răspundă sau să formuleze câteva întrebări profunde: poate fi localizat răul suprem într-un singur regim politic (comunismul)? Poate fi redus răul la un personaj diabolic (precum Iacoban)? În care dintre versiunile comunismului s-a manifestat răul deplin (dejism sau ceaușism)? Care să fie ultima cauză a răului care a afectat iremediabil viețile lor (Vlad, Sara, Maria, Magda)? Există destine sau doar alegeri individuale? Un destin nefericit al urmașilor echivalează cu suma deciziilor greșite ale înaintașilor?

Deliciul acestui roman este tocmai refuzul răspunsurilor tranșante la astfel de interogații, puterea de a le menține într-o tensiune perpetuă prin intermediul situațiilor-limită în care decizia morală a fiecărui personaj pare factorul cheie al rezolvării. Talentul epic al lui Bogdan Crețu este de a concepe o gamă diversă de situații fără ieșire: gardianul trebuie să respecte ordinele salvând totuși un deținut de exterminare, iubita celui închis trebuie să supraviețuiască făcând toate compromisurile, fiica fostului torționar trebuie să adopte soluția radicală pentru a face tabula rasa cu moștenirea blestemată a familiei, iar Vlad trebuie să accepte că Sara l-a părăsit pentru o cauză nobilă.

          În pofida titlului, avem de-a face cu un superb roman de dragoste, care poate transgresa această antologie a forțelor răului spre orizonturi mai luminoase, putând fi citit la fel de bine ca o amplă odisee a formelor iubirii. Privilegiată, ca pondere în discurs, este povestea de iubire între Vlad și Sara, fiica fostului torționar, poveste permanent dublată de traumele trecutului și de cedările morale ale celorlalte personaje. Trama politic-istorică constituie o insolitare deplin motivată, dar și o potențare impresionantă a poveștii celor doi tineri.

Contrastând puternic cu multe alte romane despre comunism, Mai puțin decât dragostea oferă o densitate epică debordantă, de o autenticitate rară, cuprinzând mai multe generații, cu o amplă galerie de personaje și scene antologice, dar păstrând mereu distanțarea ironică față de propriile angrenaje narative. Bogdan Crețu are darul de a formula, într-un stil propriu, întrebările ultime privind problema răului în istorie, urmărind cele mai neașteptate reverberații ale sale în destinele personajelor. Fiecare element al narațiunii (eveniment, scenă, dialog) e poziționat fără rest și fără greș, astfel că nimic n-ar putea fi schimbat fără ca întreaga dramă să își schimbe sensurile, acesta fiind și marca romanului de mare valoare.

(cronica întreagă se poate găsi în revista Contemporanul nr.2/2025)