De la prima întâlnire cu cartea Lilianei Corobca, Maestrul și Makarenko (Editura Ratio & Revelatio, 2023), m‑a surprins nu doar formula „roman științific” sau titlul la fel de insolit, dar și premisa dramatică: Bulgakov devenit personaj, călătorind în timp spre 1950, aterizând la Pitești pentru a asista la cel mai crud și incomprehensibil episod al represiunii comuniste. Am fost cu atât mai curios în privința soluțiilor ficționale adoptate pentru a depăși dificultățile inerente, inclusiv acelea de a reprezenta un astfel de caz real, care testează înseși limitele reprezentării. Există suficiente dovezi în privința acestei transgresiuni, inclusiv tendința martorilor, a celor care au scris despre Pitești de a implica termeni religioși („diavoli”, „îngeri”, „iad”, „răul pur” etc.), ceea ce e și firesc, având în vedere gravitatea faptelor în cauză.
Un alt impas în care se poate găsi artizanul unei reconstituiri ficționale a unei astfel de traume istorice este lipsa de finalitate a narațiunii acestui moment istoric care pare să închidă și porțile sensului: nevinovații au fost pedepsiți fără drept de apel, Răul a triumfat (aparent) cu asupra de măsură, iar distincția dintre călăi și victime a fost abolită. Această mare confruntare între victime și opresori genera mare parte din eșafodajul narativ al reprezentării comunismului ca regim opresiv (romanul va încerca să o restaureze într‑un mod insolit). La acestea se adaugă și distanța temporală tot mai mare, ceea ce ne transformă pe fiecare în spectatori întârziați, vorbind din postmemorie, având doar avantajul accesului la arhive. Marele decalaj temporal poate fi compensat prin capacitatea de înțelegere, de proiectare într‑o alteritate și de a practica o hermeneutică ajustată la contextul epocii.
După lectura cărții, am convingerea că Liliana Corobca posedă aceste calități, nu doar erudiția acumulată în biblioteci, arhive, dar și experiența editării și conceperii unor lucrări de referință în domeniu. Expertiza deja confirmată nu o împiedică să scrie un roman care dramatizează tocmai dilemele de la care pornește, aducând în prim-plan procesul de creație, traiectoria sinuoasă a documentării, nesiguranța (programatică) de a formula judecăți tranșante.
(...)
Liliana Corobca scrie un roman care poate deruta cititorul grăbit, un roman
de un fragmentarism controlat, dar care, la o privire mai atentă își dezvăluie
o structură ideatică bine argumentată, unitară, cu foarte multe potențialități
generoase, cu pagini de o mare percutanță, reușind să facă din cercetarea
surselor o adevărată aventură inițiatică, limpezind subiecte foarte dificile
ale trecutului nostru traumatic.
(cronica intreaga se gaseste in revista Contemporanul, nr.3, 2025)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu