CONTAGION

Dacă ne luăm după afişul înţesat de staruri (Jude Law, Kate Winslet, Matt Damon, Laurence Fishburne, Gwyneth Paltrow) sau după trailerul care anunţă un film apocaliptic palpitant sau după numele regizorului (Steven Soderbergh- Sex, Lies, and videotape, Traffic, Erin Brocovich), Contagion (2011) pare combinaţia ideală, producând de la început mari aşteptări. Subiectul actualizează partea cea mai la modă azi din tot spectrul scenariilor apocaliptice: răspândirea rapidă a unui virus mortal, care ameninţă să ucidă întreaga umanitate, savanţii fiind incapabili sau întârziind cu bună ştiinţă să ofere antidotul.

Până aici toate bune şi frumoase. Aşteptările vor fi curând spulberate de la primele scene. Ideea iniţială a lui Soderbergh a fost de situa trama cvasi-apocaliptică pe terenul ferm al realismului împins până spre genul filmului documentar, premisa fiind: cu cât e mai realist, cu atât mai terifiantă devine ameninţarea apocaliptică a extincţiei umanităţii. Din păcate produsul final reuşeşte să dovedească exact contrariul, cu toate că nu se putea găsi o temă mai apropiată de suspans şi capabilă de acumulare de tensiune decât propagarea necontrolată a unui virus ( a se vedea prin contrast Twelve Monkeys sau 28 Days Later).

Prima greşeală a fost de a miza pe protagonistul multiplu, care implică lungirea inevitabilă a expoziţiei şi lentoarea generală în care ritmul naraţiunii filmice se vede angrenat şi care nu se potriveşte la rândul ei cu ritmul alert presupus pentru răspândirea unui virus enigmatic. Regizorul pare a nu putea gestiona mulţimea de personaje cu istoriile lor aferente, personaje aplatizate, individualizate defectuos şi ale căror poveşti cu greu pot fi ţinute minte de la o secvenţă la alta. Conexiunea momentelor se vrea subtilă, urmărind uneori traiectoria virusului, dar stau în calea fluenţei povestirii cinematice. Răspândirea virusului este de o monotonie exasperantă. Un documentar despre efectele gripei porcine ar fi fost mult mai captivant.

Vina regizorului şi a scenaristului este de a nu fi reuşit să capitalizeze într-o naraţiune interesantă toată tensiunea oferită de un astfel de subiect apocaliptic, filmul reuşind să aplatizeze toate punctele de intrigă, chiar dacă evenimentele în sine escaladează la proporţii globale: virusul traversează toate marile capitale ale lumii (Hong Kong, Minneapolis, Chicago, Londra, Paris etc), declanşându-se pandemia. În acest punct îţi vine să te întrebi, la ce bun? Cu toată această amplificare aparentă, miza filmului se îngustează, povestea apocaliptică transformându-se, cum se întâmplă adesea, într-una moralizatoare (cei buni şi drepţi supravieţuiesc) şi totodată într-o critică dură la adresa corporaţiilor (răul suprem) şi a autorităţii centrale (Center for Disease Control), temă frecventată de Steven Soderbergh. Printre supravieţuitorii care luptă pentru binele comun se numără, alături de Mitch Emhoff (Matt Damon) şi Alan Krumwiede (Jude Law), pornit să demaşte meschinele intenţii ale Sistemului. Un detaliu interesant şi abil inserat este cel legat de implicarea corporaţiei Alderson în toată povestea pandemiei, a cărei explicaţie o oferă ultima secvenţă a filmului, un intro deplasat la urmă, în chip de revelaţie finală.

Poate acest film e încă o dovadă că Soderbergh însuşi îşi prevestea declinul imediat după fulminantul debut cu Sex, Lies, and Videotape (1989): „It s all downhill from here”.

           

 (Revista "Suspans"