Obiectele dispărute ale comunismului: Despre diafilm

 

       Un alt obiect dispărut azi și pe care l-am regăsit tot anul acesta: diafilmul. Un fel de frate mult mai lent al aparatului numit cinematograf, cu care are câteva elemente comune, cum ar fi trecerea unor fotograme prin dreptul unui fascicul de lumină, dar această trecere e atât de lentă (nu se pot derula rapid imaginile) încât ne aduce aminte de lanterna magică, acel dispozitiv apărut la final de secol XVIII,  care anunța apariția cinematografului  în ceea ce privește proiecția imaginilor.

     Spuneam că e un obiect tipic pentru regimurile comuniste tocmai pentru diferențele care îl despart de cinematograf, mai ales imposibilitatea de a crea imaginea-mișcare, deci de a apela la persistența viziunii, deci de a facilita consumul imaginilor așa cum o face cinematograful (mă refer tot la aparat), care ar fi tipic pentru capitalism în faza sa industrială (final de secol XIX, când a și apărut). Diafilmul exemplifică perfect lentoarea cu care se mișcau toate pe vrema comunismului, când totul părea înghețat și la propriu și la figurat (tind să îl asociez cu iernile când geamurile și caloriferele înghețau foarte concret).

      Așa cum se poate observa și la alte aspecte, comunismul a conservat și prelungit niște realități care dispăruseră treptat prin alte părți (de exemplu în literatură la noi neomodernismul a supraviețuit mult și bine, iar în istoria filmului românesc oferă, în timpul regimului comunist,  un fel de era studio clasic prelungită și ea mult față de restul țărilor capitaliste, unde se sfârșea prin anii 60).

       Diafilmul este și el un fel de proto-cinematograf, care mie mi se asociază cu niște stări halucinatorii de toată frumusețea, avute tot în sufrageria bunicilor, când pereții începeau să se depărteze de mine progresiv, producând o senzație de vertij care n-avea nimic de-a face cu imaginile naive proiectate acolo, fie din basme cunoscute, fie din povești ale prezentului, de exemplu traseul bobului de grâu care pornea din câmp și, prin străduința oamenilor muncii, ajungea pâine (dar pâine raționalizată).