Marea vina pentru faptul ca discutia n-a iesit cum ar fi trebuit o poarta chiar subsemnatul, coplesit de proaspata relectura a romanului, de multimea de detalii peste care trecusem prima data si de faptul ca Bogdan Suceava mizeaza foarte mult pe acest roman, pe buna dreptate zic eu. Am recitit romanul dintr-o suflare, prins si de data aceasta in ritmul alert al naratiunii cuceritoare. Cred ca Bogdan Suceava poseda marele secret al Povestitorului autentic prin care poate cuceri cam orice tip de cititor, de la cel care vrea mult epic si surprize la tot pasul pana la lectorul avizat, amator de stil, constructie, atmosfera.
Suntem doar la a doua intalnire si rolurile sunt bine configurate. Ovidiu Mircean insista de obicei pe problemele naratologice, in special asupra naratorului, dar si asupra elementelor de poetica pe care autorii discutati si le asuma in interviuri. Eu am fost pe un teren familiar, acela al spiritului apocaliptic care irizeaza atmosfera romanului,si doream sa discutam mai ales despre strategiile prin care romanul deconstruieste scenariul milenarist/apocaliptic. Mihaela Ursa prefera aspectele teoretice, aducand nuantarile, precizia judecatilor critice si temperarea exceselor discursive. Iulia Micu a adus in discutie felul in care romanul valorifica o mostenire livresca, de exemplu Maestrul si Margareta lui Bulgakov (a se vedea scenele cu motanul roscat sau trio-ul Trubadurul-Margot-Barbie, dar si scenele de la Securitate). Bogdan Odagescu porneste de la impresiile de lectura, atent la valorizari.
Problema naratorului a luat ceva vreme pentru a fi lamurita, mai ales ca aveam derutantul inceput al romanului prin propozitia "Povestitorul sunt eu", care personifica un narator care exceleaza tocmai prin obiectivare pe intreg parcursul romanului, operand cu raceala si transparenta unei camere de filmat-nu e intamplatoare metafora cu care se incheie romanul, camera care se rastoarna la final, filmand cerul.. Intrebarea initiala era: cum de tocmai prima propozitie a romanului este o atat de directa personificare a naratorului, cand tot restul romanului arata o tendinta contrara..Mihaela Ursa semnala o posibila aluzie la celebra "madame Bovary sunt eu".
Pe buna dreptate Ovidiu mentiona sintagma de narator cameleonic de care vorbea chiar Bogdan Suceava intr-unul din interviurile sale. Intr-adevar, este vorba nu atat de un narator impasibil, cat de unul care participa alaturi de personaje la dramele lor, avand scopul de a le argumenta adevarul fiecaruia. Rama povestirii este data tocmai de sintagma "povestitorul sunt eu", care revine la sfarsitul romanului si despre care se poate specula mult si bine.
Tot pe prima pagina sunt prezente referintele la cele doua axe principale ale romanului,jocul cu asteptarea milenarista si cu cliseele imaginarului aferent, dar si faptul ca "a venit vremea sa li se scrie (anilor nouazeci) adevarata cronica". Alimentata si de marturisirile autorului despre roman care insista pe miza sa istorica, discutia s-a extins poate prea mult pe discutarea fundalului istoric, adica anii 90, participantii fiind indemnati sa divagheze despre epoca asa cum au trait-o fiecare.. Mihaela Ursa a intervenit just si a reindreptat discutia spre text, spunand ca fundalul istoric e pana la urma arbitrar, fiind vorba despre o fictiune. Am discutat apoi despre personajele romanului, acordand multa atentie motanului roscat si aparitiilor sale excelent puse in scena, dezbatand despre modul de constructie al personajului, comparand cu tehnica lui Dan Lungu. Un alt punct in favoarea romanului a fost felul in care romancierul reuseste mereu sa isi suprinda cititorul, cu scena de final ca exemplu cheie (capitolul 21, pg 219-228), care contine un numar maxim de rasturnari de situatie. Venea din timpul diez-satira? apocalipsa parodica? farsa? Cate putin din fiecare: satira pentru forma discursului, pentru ancorarea precisa si decisa intr-o anumita epoca, lumea reprezentata avand un caracter distopic, critica dura la adresa societatii romanesti; apocalipsa parodica pentru faptul ca deconstruieste ludic scenariul cunoscut al formarii miscarilor milenariste si al asteptarii unui Salvator, dar si prezenta umorului negru.
Greu de formulat o concluzie mai buna decat ceea ce spune chiar autorul:
„M-a impresionat dintotdeauna ca noi, romanii, ne punem toate sperantele in cite cineva despre care nu stim nimic. Un personaj providential care e chemat sa ne salveze, care devine salvatorul natiunii, alesul, izbavitorul, de care ne indragostim si ne lecuim foarte greu. E un soi de Caritas metafizic la care tot jucam si nu ne invatam minte. Avem capacitatea de a investi iluzii intr-un om pe care nu-l cunoastem. Mi s-a parut ca aici e un sindrom care se repeta. In Romania se va spera pururea, fara acoperire si fara intelepciune, fara luciditate si cu o oarecare stiinta a mintirii de sine, dublata de credulitate. Un sindrom care nu se aplica doar spatiului politic, ci tututor compartimentelor vietii noastre publice. Mi-am dorit sa scriu o comedie despre asta. O comedie in care diverse grupuri asteapta fiecare salvarea din partea unui alt profet."
Update:
Romanul Venea din timpul diez de Bogdan Suceava a fost tradus in maghiara si bulgara
• „Romanul lui Bogdan Suceava are un succes surprinzator in Ungaria” (Peter Demeny)
Romanul Venea din timpul diez de Bogdan Suceava, aparut in anul 2004 in colectia „Ego. Proza” a Editurii Polirom, a fost publicat anul acesta in limbile maghiara si bulgara, iar editia in limba engleza e in curs de pregatire. In primavara anului 2010, editia a doua a romanului va aparea la Polirom.
Versiunea in limba maghiara a cartii, A felhanggal emelt idobol erkezett, a fost publicata anul acesta de Editura Noran, traducerea fiind semnata de Elteto Jozsef.
Realnost i ½ este titlul editiei bulgare a romanului, aparute, tot anul acesta, la Editura Paradox, traducere de Vanina Bojikova.
Coming from an Off Key Time, in traducerea lui Alistair Ian Blyth, se afla in pregatire la editura americana Northwestern University Press.
„Romanul lui Bogdan Suceava are un succes surprinzator in Ungaria. Sa fiu bine inteles: nu ma mir, Doamne pazeste, pentru ca as vrea sa sugerez ca e o carte mediocra. Cred insa ca succesul unui volum nu depinde numai si poate nici in primul rind de valoarea ei intrinseca literara. Dar atunci de ce depinde? [...] Societatea maghiara este una care se infrunta cu probleme poate si mai acute decit cea romaneasca si cauta cu disperare „o solutie”. Bineinteles ca romanul „sucevean” nu poate sa-i ofere una, dar se pare ca a reusit sa formuleze citeva dileme intr-un mod pertinent.” (Peter Demeny, in Observator cultural, nr. 505, din 17 decembrie 2009)
„Daca iau in considerare doar aspectele ideologice ale romanului, putine sint volumele mai actuale si in care se reflecta mai exact imprejurarile societatii maghiare de azi. [...] Problema principala a romanului este o experienta comuna tuturor societatilor est-europene: de ce trebuie sa-si piarda mintile o societate daca ea se elibereaza de sub presiunea pe care a simtit-o de-a lungul timpului?” (Istvan Csuhai, in Elet es Irodalom, 22 octombrie 2009)
„Se observa cu usurinta ca parodia e, in romanul lui Bogdan Suceava, la ea acasa. Tonul alb, neutru si stilul voit descriptiv al naratorului, articulind o ironie tip pince-sans-rire, ingroasa latura bufa a cartii. Dincolo de aceasta exista insa si un simbure de gravitate al cartii, o pledoarie discreta pentru normalitate sociala si mize esentiale in planul vietii personale. Venea din timpul diez este un surprinzator, excelent roman al Tranzitiei, reducind cu inteligenta si umor falia dintre alienare si alinare.” (Daniel Cristea-Enache, in Romania literara, nr.42 din 26 Octombrie 2005)
„Ambitios si exotic, romanul lui Bogdan Suceava cucereste prin verva spectaculara si prin umorul de situasii, prin precizia ironic-estetizanta a stilului, prin volutele abracadabrante ale imaginasiei si prin intelectualitatea reflecsiei asupra „smintelilor” misticoide ale societatii romanesti de tranzisie. Venea din timpul diez este una dintre piesele grele ale noului val de prozatori.” (Paul Cernat, in Observator cultural, nr. 295, 17 noiembrie 2005)
Bogdan Suceava s-a nascut la 27 septembrie 1969, la Curtea de Arges. Este, intre altele, autorul volumelor de proza scurta Imperiul generalilor tirzii si alte istorii, Editura Dacia, 2002; editia a II-a la Editura LiterNet, 2003; Bunicul s-a intors la franceza, istorii, Editura T, Iasi, 2003, editia a II-a la Editura LiterNet, 2008; si al romanelor Miruna, o poveste, Editura Curtea Veche, 2007; Vincent nemuritorul, Editura Curtea Veche, 2008.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu