Omul din castelul inalt
Am început romanul cu puţin timp înaintea declanşării crizei americane, o stranie coincidenţă pentru că romanul este o ucronie, prezentând ca istorie reală suma consecinţelor cuceririi SUA de către germani şi japonezi, în urma capitulării din 1947… O lume încremenită parcă într-un timp static, o ieşire din timp, tipică pentru distopia de factură totalitaristă. Pare un răspuns la 1984 de Orwell (chiar dacă unii vor zice că e doar paranoia mea interpretativă), elemente sunt destule, printre care imaginarea lumii ca un imens stat totalitar, (germanii au cucerit chiar şi sistemul solar), japonezii au defrişat jungla sudamericană, clădind blocuri rezidenţiale (În Cluj nu suntem departe de asta, pădurile din jur ar putea dispărea în vreo doi ani, sub blocurile rezidenţiale, asta dacă nu le salvează criza financiară) etc. Un fel de Oceania, aparent fără rivali, în afara celor creaţi de paranoia specifică unui stat totalitar : un rest de America rămâne necucerit, partea mai sălbatică şi săracă în resurse. New York ul , un oraş în care albii cedează locul japonezilor (nici asta nu e departe de temerile actuale referitoare nu la Japonia, ci la China, care are o creştere economică de invidiat).
Punctul central al romanului este tot un text, aşa cum stă bine unui roman scris în anii 60 ( e apărut în 1962), romanul lui Abendsen, Lăcusta abia se târeşte, roman citit de toate personajele, cele care nu l-au citit îl caută), scris de Omul din castelul înalt, un autor exilat la o margine de lume şi aparent inaccesibil. Fisura sistemului totalitar este tot scriitura, tot un act artistic, (analog cu gestul lui Winston de a redacta un jurnal), un roman care înfăţişează cealaltă parte a istoriei, consecinţele înfrângerii Germaniei. Şi tot în bună tradiţie şaizecistă, firele istoriei sunt interşanjabile, relative, dislocând firul principal. Istoria reală e ficţiunea.. Până la urmă, romanul nu este decât povestea trezirii din iluzia coşmarului totalitar datorită efectului tulburător pe care romanul lui Abendsen îl are asupra fiecărui personaj, chiar şi asupra celor care nu au citit cartea, cum sunt Joe şi Childan. Juliana este cea care duce până la capăt reacţia de cititor, vroind neapărat să-şi cunoască personal autorul, moment în care şi iluzia se destramă. Castelul nu există, la fel nici statul nazist..
Un roman care merită citit, o carte mai aparte a lui Philip K Dick, care iese binişor din registrul SF.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu