Între două lumi

Bogdan Suceavă,

Noaptea cand cineva a murit pentru tine,

Editura Polirom, 2010.

            După toate dezbaterile sterile, politizante şi lipsite de finalitate, al căror ritual era reluat în fiecare an pe ecranele televizoarelor, după numeroasele revizitări romaneşti sau cinematografice, nu credeam că voi mai citi un roman axat exclusiv pe zilele Revoluţiei care să izbutească situarea în acel loc geometric din care fiecare detaliu al acelor clipe să-şi redobândească prospeţimea, tensiunea cutremurătoare şi întreaga dramă etică de atunci.

            Citind noul roman al lui Bogdan Suceavă, ai putea avea impresia că Revoluţia s-a încheiat ieri, senzaţia fiind de plonjare totală în acele clipe ale haosului, proximităţii morţii, imersiune într-un timp zero al golului de putere creat de fuga dictatorului. Mai precis, avem “lumea în două zile”: 25/26 decembrie 1989 constituie prezentul naraţiunii, deopotrivă punctul de start şi de final al ei, un timp circumscris şi descris cu o precizie de ceasornic elveţian, aproape de unitatea de timp a tragediei. “Filmul” tulburat al prezentului, surprins cu o cameră în mişcare, apropiată de stilul “noului val” din cinematografia românească este punctat cu ample retrospective din cele nouă luni de armată, în chip de flash-uri ale memoriei şi contrapunct comic la clipele dramatice al căror martor este personajul principal, alter ego care oglindeşte fidel persoana reală a autorului. I s-ar putea imputa acestuia autobiografismul ca o limitare a viziunii romaneşti, însă esenţială este poetica autenticităţii ca premisă a romanului, a căutării adevărului experienţei din perspectiva martorului, de aici şi naraţiunea la persoana întâi, eludarea oricăror informaţii şi interpretări survenite post-eveniment, scrupulozitatea detaliilor realiste, stilul disruptiv al propoziţiilor scurte, de maximă economie verbală. În romanul lui Bogdan Suceavă, Revoluţia trăieşte în toată plinătatea ei, cu splendorile şi ororile ei deopotrivă, ca un eveniment traumatic refuzând literaturizarea, calofilia, ficţionalizarea (istoriile alternative la care s-ar putea gândi un observator distanţat sunt restrânse aici la câteva coşmaruri, avute de personajul-narator, din care s-ar putea naşte adevărate ucronii).

Una din marile izbânzi ale romanului, marcă stilistic-structurală şi pentru Venea din timpul diez este capacitatea de a îmbina fără stridenţe două tonalităţi diferite: registrul comic-absurd al vieţii cazone cu cel dramatic al clipelor de haos revoluţionar. În primul fir epic, recruţii se luptă cu ordinele absurde ale superiorilor, cu toaletele, cu chiuvetele, cu praful de pe portretele luptătorilor comunişti, cu zăpada, cu frigul, cu somnul, cu imbecilizarea produsă de un sistem anihilant, într-o serie de scene ce vor face deliciul oricărui cititor. În ipostaza sa revoluţionară, lupta personajului-narator se poartă cu moartea a cărei proximitate este tot mai tulburătoare, cu lipsa ei de sens şi cu o culpabilitate difuză, care izbucneşte în câteva replici memorabile, menite să anunţe noua lume şi radicalismul ei orb la nuanţe. Lovitura de graţie a romanului este modalitatea prin care filonul comic este absorbit de cel dramatic, prin evenimentul final, o dezvăluire menită să reconfigureze întreg parcursul lecturii, ca un scurtcircuit care irizează într-o lumină nouă toate scenele prezentate până atunci. şi pe care va trebui să-l descopere cititorul însuşi.

Noaptea când cineva a murit pentru tine este o combinaţie unică şi tulburătoare de roman reportaj şi roman autobiografic, o naraţiune care poate străbate un spectru larg de tonalităţi, de la umorul spumos al vieţii în armată la tragismul ce răzbate din spatele tăcerilor din final, într-un ritm alert şi cu un stil de o claritate filmică.