luni, 25 iulie 2011

Cum evadăm din lume




Cosmin Perţa, Două povestiri,
Editura Tracus Arte, 2010


Un personaj din Întâmplări la marginea lumii (debutul în proză a lui Cosmin Perţa) îşi îndeamnă ucenicii să scrie „numai ce nu au trăit”, un principiu poetic anti-autobiografist enunţat cu umor, care devine însă imperativul sub care se vor situa şi cele Două povestiri, în răspăr cu poetica autenticistă a congenerilor autorului. Dacă primul volum de proză putea fi citit ca fantasy parodic, cele Două povestiri schimbă registrul spre o zonă situată între absurd şi fantastic, unde parodicul se îngroaşă în tuşe caricaturale, iar figurile din muzeul istoriei recente (Lenin, Stalin, Ceauşescu etc) sunt absorbite în magma Poveştii până devin irecognoscibile.
Supratema ambelor povestiri reunite în volum este nebunia, dar fiecare naraţiune exploatează o valenţă diferită a ei. Viaţa închipuită a micului N.Ceauşescu  percepe nebunia ca fiind o maladie contagioasă, consubstanţială unei întregi epoci, începând de la “cârmaciul” ei. În Peisaj cu clauni la asfinţit nebunia devine modalitatea de evadare din realitatea opresiv- deprimantă şi calea de acces spre tărâmul de basm. Prima povestire are mai degrabă cadenţa unui poem satiric decât angrenajul epic al unei povestiri propriu-zise, în care metamorfozele imprevizibile ale stilului trimit în plan secund faptele povestite, iar imaginaţia modifică partitura istoriei cunoscute după bunul plac: cunoscuta execuţie a lui Ceauşescu devine o farsă pusă la cale de un colonel cu chef de glume, iar dictatorul însuşi, o figură inventată, un personaj de Poveste cu accente urmuziene.
Mult mai reuşită este Peisaj cu clauni la asfinţit, unde plonjăm în plină indecizie fantastică, păstrată cu abilitate până la sfârşit şi pendulare continuă între lumea reală şi cea magică, nelipsind distanţările ironice de clişeele basmelor, miturilor sau poveştilor, din fantasy păstrându-se doar motivul questei (căutarea inimii grifonului). Seria personajelor bizare din prima povestire continuă şi aici. Bohumil Vacek comite fără voia lui o crimă în urma unui pact cu un pitic roşu, pact semnat pentru a dobândi o familie. Pavel Jesih are în urmă o istorie de familie plină de taine inexplicabile, fiind atras de Tito într-o serie de aventuri pentru dobândirea inimii grifonului, obsesia tutelară a acestuia şi cheia care dezvăluie misterele. Răsturnările de situaţie pândesc la tot pasul pe cele trei stranii personaje, atrase de Tito într-un azil de nebuni (ordinea reală), de fapt o închisoare a fiinţelor magice, unde se va dezlănţui o adevărată “bătălie cu poveşti” şi o confruntare a falselor identităţi (sunt prezenţi aici Lenin, Homer, Vergiliu etc). Tito, alături de o pisică vorbitoare îi va ajuta să evadeze, spre a fi pentru o clipă prizonieri ai realului “dezvrăjit”, unde li se arată inima grifonului, nu altceva decât calea spre paradisul din centrul lumii, într-o superbă rescriere a basmului Tinereţe fără bătrâneţe. Loc al vieţii veşnice şi al liniştii începuturilor de lume, le pricinuieşte personajelor o paradoxală nostalgie după viaţa reală, şi, implicit, după moarte.
 Cosmin Perţa face o figură aparte printre prozatorii douămiişti, prin imaginaţia debordantă, verva epică şi capacitatea de a încifra sensuri profunde în tramele sale narative, dincolo de efectul imediat al plăcerii cu care sunt citite. Ca şi personajele sale, autorul posedă o putere “magică”: oricâte poveşti ar spune, arsenalul istoriilor fantastice nu e niciodată epuizat, iar cititorul se lasă întotdeauna “vrăjit” spre alte tărâmuri.

Niciun comentariu: